Nevoia de siguranță ne ține de multe blocați în zona de confort. Ne ia din aventura și bucuria vieții.
De exemplu, oamenii nu pleacă de la un loc de muncă care aduce mai multă frustrare decât bucurie din cauza nevoii de siguranță. Mai ales a siguranței financiare. Apare o stare de blocaj care duce la și mai multă frustrare și nefericire. Putem spune că asta e mai mult o siguranță mentală.
Mai știm și că totul (inclusiv Universul din care facem parte) este într-o permanentă schimbare. Atunci când ești într-o perioadă de schimbare starea de siguranță poate să dispară. De ce? pentru ca totul este nou și neașteptat, nefamiliar. Simți nesiguranță, pentru că situația nu mai este sigură.
Deși înțelegem la nivel mental că nevoia de siguranță nu ne face neaparat bine totuși simțim acut nevoia de a ne simți în siguranță. Toate argumentele logice și raționale nu mai au nicio valoare când simțim “ că ne fuge pământul de sub picioare.”
Mai știm și că starea de creativitate este o consecință a stării de siguranță. Atunci când te simți în siguranță îți deschizi inima, faci trecerea din starea de supraviețuire în starea de creație.
Scurtă recapitulare: nevoia de siguranță nu face bine dar avem nevoie de ea. Ce facem?
Cum împăcăm schimbarea cu siguranța?
Starea de siguranță vine din încredere. Am incredere că va fi bine. Asta e siguranța simțită. Am încredere că va fi bine, îmi canalizez energia în această stare (care are o frecvență înaltă) .
De exemplu, un copil care are curajul să pedaleze pentru prima dată bicicleta (deși simte un pic de frică) dar care știe că părintele e în spatele lui și are grijă de el. Se simte în siguranță, protejat, chiar dacă face ceva nou care îi provoacă frică.
Și cred că asta e soluția, să facem trecerea de la siguranța mentală (care de multe ori ne costă scump) la siguranța simțită.
Siguranța mentală are o frecvență joasă pentru că emoțiile pe care le simțim în siguranța mentală sunt nevoia de control, frustrare (că nu putem face ce vrem), limite (lipsa libertății), furie, frustrare, frică. De astea…
Siguranța simțită presupune încredere (cred și simt că va fi bine – credință), presupune curiozitate (oare cum se va rezolva?), presupune inspirație, presupune curaj, mult curaj, presupune prezență. Stări de frecvență înaltă. Cum ar veni să simți siguranță în nesiguranță și să ai încredere că totul va fi bine.
Și tu știi că siguranța mentală e mai simplu de realizat decât siguranța simțită. De ce? Pentru că ne-am antrenat mulți ani să devenim buni la ea. Chiar dacă intuiția ne-a spus că nu ne face bine. Mai simplă dar nu mai ușoară și cu siguranță nu mai eficientă.
P.S. Atunci când ai încredere, Universul este mereu acolo să te prindă, doar tu să ai curaj să te arunci!
Tu ce alegi? Siguranța mentală sau siguranța simțită? I.L.