cariera

Da, este posibil să-ți practici cariera cu bucurie! Și nu doar că este posibil, dar este atât de important. Cu toate acestea atât de multe persoane lucrează cu îngrijorare, supărare, vinovăție, neimplicare, lipsă de sens, cariera îi îmbolnăvește. Boala principală a societății în care trăim este stresul iar acesta nu este altceva decât rezultatul modului în care ne petrecem viața.

În acest articol voi detalia modalitățile în care putem să aducem bucuria în cariera noastră, de ce bucuria necesită parcurgerea unor etape de conștientizare și auto-cunoaștere, care sunt pașii ca să ajungi să muncești cu bucurie raportat la  nevoilor umane și raportat la scara conștiinței umane.

Te invit să plecăm de la următoarea premisă: viața este cea mai prețioasă avuție a noastră. Calitatea vieții noastre este determinată de starea de sănătate și de modul în care ne petrecem timpul. Dacă timpul pe care îl investim în activitatea profesională nu ne generează o stare de bucurie înseamnă că, cel mai probabil, opusul este valabil ( starea de plictiseală sau indiferență pe termen lung ne duc în același punct). Cariera noastră devine o sursă de stres. Asta înseamnă stres iar stresul cauzează boală.  Tocmai din această cauză atât de mulți oameni abia așteaptă weekendul, următoarea vacanță sau ora la care se termină programul de lucru. Atât de mulți oameni sunt nefericiți în profesia lor, epuizați fizic și mental, stresați și resemnați. Și totuși avem facturi de plătit, care este soluția?

Să înțelegem mai bine etapele profesionale prin care trecem în raport cu piramida nevoilor umane și în felul acesta vom găsi drumul spre bucuria profesională în viața noastră.

Piramida lui Maslow este o ierarhie a nevoilor umane dintr-o abordare psihologică  propusă de Abraham Maslow în cartea sa – Teoria motivației umane. El spune că ființele umane sunt motivate de anumite nevoi nesatisfacute și că prima dată trebuie îndeplinite nevoile de pe primele trepte.

Fiecare etapă este prezentată în graficul de mai jos în funcție de:

  • nevoile umane
  • ce ne motivează în fiecare etapă
  • raportarea la profesie.

Am raportat această piramidă la activitatea profesională.Din grafic ne dăm seama seama și unde ne aflăm raportat la Jobul Ideal și la Misiunea Profesională.

cariera                         Grafic 1. Piramida nevoilor umane în raport cu misiunea profesională

La baza piramidei, în prima etapă a nevoilor umane sunt importante nevoile fiziologice – hrană, apă, adapost. Suntem într-o etapă de supraviețuire și muncim cu scopul de a ne asigura supraviețuirea. În această etapă bucuria și creativitatea sunt doar concepte, importantă este supraviețuirea.

În a doua etapă sunt importante nevoia de siguranță a locului de muncă, de siguranță financiară și personală. Este etapa în care ne dorim stabilitate și siguranță, asta ne motivează. Începe să se contureze în depărtare și posibilitatea bucuriei. Din păcate multe persoane rămân blocate în această etapă, nu o mai depășesc iar motivul pentru care se întâmplă acestă situație este frica. Frica de a rămâne fără siguranță și stabilitate. Doar că bucuria și creativitatea nu pot înflori în stabilitate, Universul este primul care ne arată în fiecare clipă că totul este într-o permanentă schimbare și evoluție. Ca să depășești această etapă ai nevoie de curaj.

În a treia etapă este importantă nevoia de apreciere, relațiile pe care le avem cu ceilalți și nevoia de apartență. În această etapă simțim nevoia ca munca noastră să conteze cu adevărat, să ne apreciem și să fim apreciați iar acesta este începutul creării conștiente a Jobului Ideal.https://irinalupascu.ro/creeaza-ti-jobul-ideal-curs-online-live-incepe-pe-29-mai-2021/

A treia etapă ne duce către a patra etapă în care nevoia principală este să faci ceea ce îți place, să ai încredere în tine, să te simți omul potrivit la locul potrivit și să simți că munca ta contează cu adevărat, cariera ta îți aduce bucurie. Competența, eficiența, respectul de sine sunt alte nevoi ale tale în această etapă. Este etapa în care ne creeăm conștient Jobul Ideal iar bucuria este indicatorul stării de bine. Suntem în armonie și echilibru iar creația face parte din activitatea noastră profesională.

Și în etapele anterioare sunt momente în care simțim bucurie în activitatea noastră profesională dar este doar temporară și nu durează mult. În această etapă bucuria începe să fie starea noastră de a fi iar momentele în care nu o simțim sunt din ce în ce mai rare.

În etapa a cincea este importantă nevoia de auto-descoperire, auto-realizare, dezvoltarea personală și spirituală. Este etapa în care ceea ce facem are un scop și urmează viziunea noastră, ne folosim darurile și abilitățile pentru a servi celorlalți. Este etapa în care dăruim din prea plinul nostru cu bucurie și responsabilitate. Iubirea necondiționată este apogeul acestei etape transformatoare. Bucuria ne însoțește și ne ghidează  în această etapă.https://irinalupascu.ro/descopera-ti-misiunea-profesionala/

Acum vreau să te întreb ceva: Este mai clar cum apare bucuria în activitatea ta profesională?

Poți în această etapă să spui că totuși nu depinde tine, depinde de context, de firma în care lucrezi, de faptul că ai o familie de întreținut. De multe ori astea sunt scuze pe care ni le servim singuri.

Primul pas este să iei decizia că vrei ca bucuria să te însoțească în activitatea ta profesională, să ai curajul să stai față în față cu tine și să afli ce îți dorești cu adevărat și ce te pasionează, să ai curajul să ieși din situații care nu îți susțin creșterea și te stresează, să ai curajul să acționezi într-un mod diferit și să crezi în posibilități.

Nu aș vrea să mă opresc aici, vreau ca atunci când termini de citit acest articol să fie foarte clar pentru tine cum să aduci bucuria în viața ta profesională, astfel încât voi raporta în cele ce urmează bucuria profesională la scara conștiinței.

David Hawkings, invatator spiritual și autor de carți best seller internațional a fost cel care a studiat scara constiintei umane și și-a pus amprenta asupra acestui concept.

Voi începe cu definiția din dex pentru Conștiință – Sentiment, intuiție pe care ființa umană o are despre propria existență; Cunoaștere intuitiva sau reflexivă pe care o are fiecare despre propria existență și despre lucrurile din jurul său.

Termenul “conștiință” este derivat din termenul latin “con scientia” care înseamnă “cunoaștere”, este sentimentul înțelegerii existenței personale.

Poate ai auzit conceptul conform căruia noi ne creeăm realitatea prin intermediul gândurilor noastre. Dar ce înseamnă asta mai precis? Oamenii au zilnic între 60.000-90.000 de gânduri. Aceste gânduri sunt de cele mai multe ori în afara minții noastre conștiente (atenției noastre) datorită faptului că mintea subconștientă are o proporție de 95% iar mintea conștientă de 5%. Mai mult decât atât, gândurile noastre sunt repetitive într-o proporție de peste 90%. Asta înseamnă că în fiecare zi gândim aceleași gânduri și de marea lor majoritate nu suntem conștienți. Gândurile pe care le avem declanșează emoțiile pe care le simțim sau emoțiile pe care le simțim declanșează gândurile, este o buclă.

Gândurile declanșează emoțiile iar modul în care gândim și modul în care simțim declanșează modul în care acționăm. Modul în care acționăm ne creează realitatea.

Conștiința noastră este cumulul gândurilor și emoțiilor noastre majoritare și repetitive sau altfel spus, este starea noastră de a fi.

Ce legătură are conștiința cu bucuria din activitatea noastră profesională?

Atât timp cât suntem conduși de emoții de frecvență joasă precum rușine, vină, apatie, tristețe, frică, dorință obsesivă, furie, mândrie și nu găsim o cale de a le vindeca, bucuria nu are cum să apară în activitatea noastră profesională.

Cu alte cuvinte, vindecarea emoțiilor de frecvență joasă va atrage după sine apariția bucuriei, din această cauză dezvoltarea personală și spirituală influențează și ne susține să evoluăm în activitatea profesională. Chiar pot spune că nu există performanță de vârf fără stres fără dezvoltare personală. Dezvoltarea personală este fundația dezvoltării profesionale.

În graficul scării de conștiință observăm că Jobul Ideal este determinat de emoțiile pe care le simțim. Trecerea din blocajul în emoții de frecvență joasă în emoții cu frecvență înaltă, precum încredere, optimism, iertare este realizată doar prin curaj. Altfel spus, curajul ne conduce către bucurie. Observăm în grafic că aceasta este etapa Jobului Ideal, etapa în care facem ce ne place, munca noastră contează cu adevărat, cariera ne ajută să evoluăm, ne simțim implicați și toate nevoile noastre sunt satisfăcute.

Apoi urmează etapa Misiunii Profesionale. Trecerea către această etapă se face prin intermediul înțelegerii (realizată prin cunoaștere și conectare). Este etapa în care avem performanțe de vârf fără stres în cariera și apare evoluția și transformarea ( sunt reprezentate de iubire, recunoștiință, fericire). Este etapa în care dăruim din prea plinul nostru, etapa manifestării potențialulul nostru.

Avem atât de multe exemple de oameni care ne-au demonstrat că se poate ajunge cu bucurie la îndeplinirea Misiunii Profesionale indiferent de condiții. Și ei sunt cei care au deschis drumul și au arătat că, atunci când ai un vis, tot Universul te susține pentru îndeplinirea lui. Una dintre aceste persoane este sculptorul Constantin Brăncuși.

 “Ceea ce le lipseşte oamenilor din vremea noastră e dimensiunea cosmică, sentimentul acesta al aventurii spiritului, dincolo de realitatea aparentă. Oamenii actuali nu au antene pentru a pătrunde în realitatea adevărată, în singura realitate care contează. Se lasă amăgiţi de aparenţe şi se opresc la ele. Nu merg mai departe. Pentru că îi împiedică această stupidă nevoie de securitate care taie aripile aventurii şi care ferecă spiritul în închisoarea conformismului. Întotdeauna, ceea ce m-a susţinut a fost bucuria. În cele mai grele împrejurări ale vieţii, am ştiut s-o găsesc în drumul meu. Mergeam cântând. Ştiam că ceea ce trebuie să se întâmple se va întâmpla. Şi nimic nu mă oprea. Pe acest sentiment al minunii pe care o reprezintă viaţa, al bucuriei, e clădită toată opera mea.” – Constantin Brâncuși

Brâncuși nu credea în suferință creatoare și toată opera lui este creată pe fundamentul bucuriei.

Astfel, ca să ai parte de bucurie în cariera primul pas este să iei decizia că vrei ca bucuria să te însoțească în activitatea ta profesională, să ai curajul să stai față în față cu tine și să afli ce îți dorești cu adevărat și ce te pasionează, să ai curajul să ieși din situații care nu îți susțin creșterea și te stresează, să ai curajul să acționezi într-un mod diferit și să crezi în posibilități.

Îți doresc bucurie în tot ceea ce faci și totul va deveni magic!

Irina Lupașcu