Povestea mea cu public speaking-ul a început acum 4 ani când m-am trezit în situația în care trebuia să vorbesc în fața unui public de 200 de arhitecți, în calitate de reprezentant al firmei la care lucrez (noi fiind sponsori ai evenimentului, ne-au rugat să ținem o prezentare de 10 minute în care să prezentăm firma și produsele).
Aveam emoții de nu mai știam cum mă cheamă, când am ajuns pe scenă am înghețat, am zâmbit și într-un exces de sinceritate am anunțat pe toată lumea că este prima data când vorbesc în față unui public atât de numeros și îi rog să fie îngăduitori. Până la urmă a fost bine, am depășit emoțiile și am terminat cu bine prezentarea.
Ciudat lucru, după prezentare, m-am simțit foarte mândră de mine pentru reușita mea – tocmai vorbisem în fața a 200 de persoane; țin minte că mi-am sunat familia și prietenii să mă mândresc cu experienta traita.
Următoarea prezentare am avut-o când o prietenă dragă mie m-a invitat să vorbesc la lansarea cărții ei. Am avut atunci inspirația să rog o prietenă să mă filmeze.
Feed-back-ul pe care l-am primit după prezentare a fost ok dar când am văzut înregistrarea cu mine aproape am început să plâng, mi s-a părut că discursul meu a fost îngrozitor (acum privind retroactiv aș spune cu blândețe că nu a fost atât de rău).
Dar atunci am fost cel mai aspru critic al meu. Nu mi-a plăcut faptul că folosisem mult „ aaaaaa”, că structura speach-ului era greu de urmărit, etc; mi-am dat seama că emoțiile sunt atât de mari încât nu mai ai control asupra ta. Mai aveam mult de învățat ca să ajung un orator bun.
Am auzit apoi din întâmplare la radio că se făceau înscrieri la un club de public speaking, nu am ezitat și m-am înscris.
A fost o experiență minunată !
Inițial am învățat multe tehnici de autocontrol, de stăpânirea emoțiilor, de captarea atenției publicului, postură, dicție etc.
Apoi mi-am dat seamă că esența public speaking-ului este în autenticitate, în mesajul pe care vrei să-l transmiți. Înainte de fiecare prezentare mă gândeam din ce în ce mai mult ce vreau să transmit, cum ar putea speech-ul meu să aducă un plus valoare oamenilor din public (un zâmbet, o idee, o bucurie, inspirație) și de atunci provocarea mea a fost că la fiecare speech atenția mea să nu mai fie focusată pe mine ci pe publicul meu, îmi doream să le ofer cât mai mult, și asta mi se pare partea minunată a public speaking-ului, te provoacă să te gândești la ceilati și nu la tine, ei sunt importanți, iar tu devii important doar prin filtru lor (dacă le-a plăcut, dacă i-a mișcat, dacă cuvintele tale i-au influențat și au adus ceva nou în viața lor).
Public Speaking-ul este una din activitățile care iti asigura o evolutie rapida în carieră pentru că te ajută să-ți înfrunți fricile. Mai jos o lista cu argumentele care recomanda public speakingul :
-Te ajută să îți înfrunți fricile;
– Angajatorii apreciază persoanele care au abilitatea de a vorbi în public, și este un factor de promovare;
– Îți dezvolți abilități de leadership, un bun conducător transmite întotdeauna bine mesajul (nu doar corect, ci cu pasiune și entuziasm, reușind astfel să-și motiveze auditoriul);
– Ajută la dezvoltarea încrederii în sine, pentru că este o activitate în care îți asumi întreagă responsabilitate pentru ceea ce spui și modul în care spui;
– Te ajută să devii dezinvolt și relaxat;
– Îți dezvoltă inteligența emoțională și cea socială;
– Te învață să te focusezi pe nevoile și dorințele celorlalți și nu doar pe ale tale;
– Îți dezvoltă simțul umorului, și de cele mai multe ori este bine să nu ne luăm foarte în serios. Esențial este să ne bucurăm de ceea ce facem și să învățam din fiecare experiență să devenim mai buni;
– Te ajută să comunici bine, să transmiți un mesaj clar și concis, să argumentezi, să-ți susții corect punctul de vedere, iar această abilitate este esențială în carieră;
-După ce depășești frica de a vorbi în public și te perfecționezi în acest domeniu nimic nu mai pare imposibil de obținut;
– Îți expui vulnerabilitatea, iar vulnerabilitatea înseamnă putere. Primești feed-back imediat și ai astfel posibilitatea să te îmbunătățești și să înveți să accepți părerile celorlalți fără să opui rezistentă, ci mai degrabă să le folosești în avantajul tău;
-Te ajută să îți dezvolți un grup de oameni cu care să împărtășești idei și idealuri;
-Te ajută să fii autentic.
Va doresc succes!