Mare este durerea interioară atunci când greșesc. De cele mai multe ori mă simt vinovată, rușinată, am o grămadă de resentimente și îmi pare sincer rău că nu am putut să o evit. Dacă am mai afectat și alte persoane cu greșeala mea atunci este o tragedie interioară, un adevărat tzunami emoțional.

În timp se liniștește tzunami-ul și parcă și gândirea îmi devine mai limpede, am curajul să mai analizez o dată situația, de data aceasta obiectiv și îmi dau seama că am luat cea mai bună decizie pe care o puteam lua la momentul respectiv cu informațiile pe care le aveam. Îmi dau seama ce puteam să fac diferit și îmi propun ca data următoare să am în vedere mai multe aspecte.

După ce mai trece o vreme îmi dau seama că de fapt greșelile mele au generat adevărate binecuvântari în viața mea și că îmi este mult mai bine din cauză că le-am făcut decât dacă nu le-aș fi făcut.

Am ajuns în timp să privesc greșelile ca treptele unei scări, cu fiecare greșeală mai urc câte o treaptă și astfel ajung un pic mai sus unde “priveliștea”  este mai clară și astfel văd drumul mai bine.

Am auzit odată un banc care mi-a rămas întipărit în creier și care spune așa – „Prostul așteaptă 10 ani să facă aceiași greșeală pe care deșteptul o face imediat”. Mare adevăr conține acest banc, de multe ori evoluăm prin greșeală. Asta doar dacă o înțelegem și dacă o corectăm. Și poate ar trebui să ne schimbăm și atitudinea față de greșeală, să nu mai fim atât de duri și să ne simțim atât de vinovați ci mai degrabă să folosim această energie ca să schimbăm și să învătăm ce avem de învățat și astfel să ne asigurăm că nu vom repeta aceiași greșeală. Asta nu înseamnă că nu putem face alte greșeli noi. Cu siguranță că este mai bine să greșești decât să nu greșești.

Acum nu mai este atât de important cât de multe greșeli fac, este important să le conștientizez și să învăț cât mai mult din ele și să nu mai fiu atât de dură cu mine atunci când greșesc.

Irina Lupașcu